ZenFest
Ajută-ne să împrăștiem iubire. Distribuie articolul în social media.

3 exerciții zilnice simple pentru dezvoltarea stimei de sine

Ce înseamnă stima de sine? Cum se manifestă? Dar cel mai important cum o dezvoltăm?

Stima de sine este modul în care ne percepem pe noi înșine, sunt sentimentele, gândurile și opiniile pe care le proiectăm asupra noastră. Ce trebuie să înțelegem însă, este că acestea pot fi schimbate, în funcție de felul nostru de a gândi.

Uneori tindem să fim duri cu noi, nu știm să acceptăm că uneori greșim, uităm să fim recunoscători pentru cine suntem, ba chiar mai mult de atât, uităm de noi complet. Toate aceste lucruri îți reduc stima de sine, echilibrul și energia.

De ce? Pentru că ajungi să te îndoiești de tine, începi să ai sentimente de vină, de neîncredere, ai impresia că nimeni nu te place, simți că nu meriți mai mult, te simți lipsit de valoare. Ajungi să uiți cine ești tu cu adevărat și care sunt puterile tale reale… începi să te minți.

Oare când a fost ultima dată când ți-ai luat timp să îți spui că ești frumos/frumoasă? Când a fost ultima oară când ai fost recunoscător pentru cine ești acum? Oare când a fost ultima oară când ți-ai zis că te iubești?

Buddha a zis așa “Tu, la fel ca oricine în întregul univers, meriți dragostea și afecțiunea ta.”

Tu ești personajul principal din viața ta, și trebuie în primul rând să ai grijă de tine, ca apoi să poți dărui și celor din jurul tău. Imaginează-ți că ești ca o cutie de bomboane, dacă aceasta e goală, cum mai poți dărui bomboane și celor din jur?

Dacă ai fost vreodată cu avionul, cred că ai auzit că însoțitorii de zbor spun, că dacă e nevoie de măștile de oxigen, prima oară să îți pui ție masca și apoi să îi ajutați pe cei din jur.

Gândește-te ce s-ar întâmplat dacă am proceda invers…? Prin acest articol imi doresc sa subliniez importanța iubirii față de sine.

În exercițiile de mai jos, te voi învață cum să îți crești stima de sine și cum să trăiești fericit cu tine și cu sufletul tău. Viața ți se transformă odată ce tu te accepți pentru cine ești, odată ce îți devi loial ție. Nu îți fie frică să privești și spre locurile mai întunecate, cu toții le avem. Acceptă că sunt acolo, simte-le și dă-le drumul. Dacă tu nu te cunoști pe tine pentru cine ești tu cu adevărat în interiorul tău, dacă tu trăiești într-o minciună, atunci nimic din ce trăiești nu e real. Conectează-te la adevăr. Trezește-te.

Stima de sine nu se poate clădi în absența conectării cu cine suntem.

Exercițiul 1. Dăruirea-Ziua 1.

Îți dorești înțelegere? Dăruiește intelegre. Îți dorești iubire? Dăruiește iubire.

Probabil că te-ai confruntat cu teoria asta de mai multe ori pe parcursul vieții tale. Dar ca să poți crede în ea, trebuie să o trăiești, să o simți, și cum altfel dacă nu prin exercițiu practic?

Astăzi ia-ți 20 minute timp:

  • 10 minute sunt pentru tine. Gândește-te la lucrurile care îți plac și care îți plac mai puțin la tine. Vezi acest exercițiu ca și un exercițiu de autocunoaștere. Imaginează-ți că tu ești o persoană care vrea să cunoască o altă persoană. Ce întrebări i-ai pune? Ce ai vrea să știi? Răspunde-ți la aceste întrebări și dacă vrei, notează-ți ideile.
  • Următoarele 10 minute dedică-le celor din jurul tău. Dă un telefon unei persoane cu care nu ai mai vorbit de mult, trimite un mesaj frumos cuiva drag ție, împărtășește un moment de conectare cu cineva de lângă tine.

Exercițiul 2. Iubirea – Ziua 2.

Iubirea e pretutindeni, și totuși îi simțim lipsa de multe ori. Tânjim după ea, și așteptăm de cele mai multe ori ca aceasta să vină din exterior. Dacă nu vine din exterior suntem triști și ne afundăm într-un sentiment de tristețe profundă și într-un sentiment de dezamăgire. Avem impresia că nu merităm și că acesta este motivul pentru care nu o primim.

Ei bine, hai să facem un exercițiu în care învățăm că există iubire pretudindeni.

Pentru a scăpa de această dependență și de continua așteptarea iubirii, trebuie în primul rând să învățăm că iubirea vine din interior.

Astăzi am să te rog să îți iei o foaie de hârtie, mai jos găsești atașat un material gratuit care să îți ușureze exercițiul, și să îți notezi cât mai multe lucruri frumoase despre tine.

De exemplu:

  • Îmi place la mine că sunt spontană.
  • Mă pricep foarte bine la a-i asculta pe cei din jurul meu
  • Am avut o experiență plăcută când am descoperit că mă pricep la gătit. etc.

Pe tot parcursul zilei încearcă să observi iubirea în jurul tău, într-o floare ce se bucură de soare, în râsul unui copil, într-o picătură de ploaie ce îți mângâie obrazul. Observă de unde vine sentimentul, și încearcă să îl menții cât mai mult timp.

Practica repetată a acestui exercițiu îți ridică stima de sine prin sentimentul de fericire, iubire și apreciere față de tine și față de cei din jurul tău, și face din iubirea interioară un sentiment prezent în viața ta, fără eforturi.

Exercițiul 3. Bunãtatea – Ziua 3.

Bunătatea este o cale spre împlinire, spre conexiunea cu tine însuți și cu cei din jur.

Practicând bunătatea, îți dezvolți sentimentele de încredere de sine, iubire de sine și echilibru. Ajutându-te pe tine, îi ajuți și pe alții.

Acest exercițiu constă într-o provocare care zice așa: Fă o faptă bună față de tine și o faptă bună față de altcineva, în fiecare zi, pe o perioadă de cel puțin o săptămână. Notează-ți într-un caiet fiecare faptă făcută.

De exemplu: “Astăzi mi-am făcut cadou un bilet la un seminar de dezvoltare personală”, “Astăzi, am ajutat un om bătrân să își ducă cumpărăturile acasă”. etc.

Aceste lucruri o să te facă să simți că ai contribuit la o schimbare în bine a acestei lumi. O să te facă să te simți împlinit și mulțumit de tine și bucuros că ai putut să-i faci cuiva ziua mai bună (inclusiv ție).

După o săptămână, redeschide caietul și citește aceste fapte. Care e sentimentul pe care îl trezește în tine?

Repetă aceste exerciții până devii stăpân pe ele și apoi le poți combina cu exercițiile de practicare a recunoștinței, din articolul “Află cum îți poți schimba viața în doar 9 zile” și observă schimbările semnificative în viața ta.

Te invit să lași un comentariu mai jos în care să îmi povestești schimbările care au loc în viață ta în urma acestor exerciții.

Descarcă aici jurnalul stimei de sine. 🙂

Leave a Comment: